دار بيبليون
Cum să mâncăm și efectele nocive ale zahărului, VisioConference by Lwiis Saliba via Zoom Miercuri, 8 ianuarie 2025
Mâncatul rapid și nervos este o greșeală teribilă
Mulți oameni vorbesc despre ce trebuie să mănânce și care alimente sunt sănătoase sau nesănătoase, însă puțini cercetători sunt interesați de „cum să mănânce”. Mă refer aici la cartea specialistului francez Pierre Pallardy, „Et si ça venait du ventre”. Teoria sa remarcabilă se bazează pe lunga sa experiență terapeutică. „În momentul în care o persoană ajunge la vârsta de șaizeci de ani, ea a dedicat deja mai mult de cinci ani din viața sa mâncării. Stomacul lucrează zi și noapte și este în continuă activitate” (p. 41). El este mai interesat de modul în care oamenii mănâncă decât de ceea ce mănâncă. El afirmă (p. 42): „A mânca nervos, fără poftă de mâncare, repede și în orice moment este una dintre cele mai teribile greșeli pe care le poți face. El citează un proverb francez foarte semnificativ pe această temă (p. 42): „L’homme creuse sa tombe avec sa fourchette” (Omul își sapă mormântul cu furculița), iar în proverbele libaneze există ceva echivalent cu „Le fils d’Adam creuse sa tombe avec ses dents” (Fiul lui Adam își sapă mormântul cu dinții). Însă majoritatea oamenilor nu înțeleg sau nu știu, după cum indică versetele din Sfântul Coran (Yusuf 12/26, Al-Ma’idah 5/103).
Primul sfat este să se abțină de la consumul de fast-food și să evite magazinele de fast-food, deoarece cultura fast-food a dus la internări în spitale, după cum spune Pallardy (p.45): „Una dintre cele mai importante consecințe ale fast-food-ului este că declanșează pofta de țigări și de excitante precum cafeaua și ceaiul, care generează diverse tipuri de tulburări”.
Ca urmare, oamenii trebuie să mănânce încet, deliberat și nu în grabă (p. 50): „Mâncatul lent este esențial pentru sănătatea celui de-al doilea creier (abdomenul). Alimentele nu trebuie niciodată înghițite rapid, fără a fi mestecate”.
Mâncatul lent este un precept budist străvechi
Aici autorul îl întâlnește pe înțeleptul și călugărul budist contemporan Tich Nath Hanh (1926-2022), care își numea centrul de meditație „Clinica încetinirii” și își învăța discipolii cum să mănânce încet și în Mindfulness. Această lentoare nu ar trebui să se limiteze la a mânca în viața noastră, ci mai degrabă ar trebui să se extindă la majoritatea activităților noastre în această eră a vitezei.
Mâncatul lent este o poruncă fundamentală și seculară a budismului, care datează de la însuși Fericitul Gautama Buddha. Sfatul său include: „Mănâncă încet, ascultându-ți corpul, și lasă-ți stomacul să-ți spună să te oprești, mai degrabă decât ochii sau limba”. (Saliba, Lwiis, Ainsi enseignait le Bouddha, 2nd edn, 2024, vers 31/1, p. 315). Buddha este probabil cel mai vechi înțelept care a recomandat și a subliniat necesitatea de a ne asculta corpul, ceea ce a devenit un sfat familiar, comun și popular astăzi. Dar ceea ce ne atrage atenția aici este faptul că el se concentrează pe ascultarea semnalelor din partea stomacului care indică faptul că este satisfăcut și cere să nu mai mănânce, mai degrabă decât mesajele din partea limbii sau a ochilor. Scopul este, fără îndoială, de a evita lăcomia, pofta sau lăcomia. Limba caută întotdeauna gustul și plăcerea mâncării, nu ceea ce este suficient și satisfăcător pentru organism, iar ochii caută plăcerea vederii mâncării, mai degrabă decât ceea ce organismul are nevoie și cu ce este satisfăcut. Prin urmare, semnalul și mesajul de la stomac rămân cele mai corecte în acest domeniu. Cu toate acestea, cei care sunt familiarizați și obișnuiți să asculte mesajele stomacului atunci când mănâncă sunt de fapt foarte puțini, în timp ce majoritatea oamenilor rămân interesați de ceea ce le place limbii și ochilor.
Buddha are un alt sfat, recomandând practicarea atenției la masă, el spune: „Când mănânci o mandarină cu atenție, ești în contact real cu ea, iar mintea ta nu este agitată de gânduri despre trecut sau viitor, ci rămâne în momentul prezent. (Saliba, Lwiis, Ainsi enseignait, op. cit., vers. 31/2, p. 316). Această atenție în timp ce mâncăm a fost primul lucru pe care Gautama Buddha l-a învățat după ce a atins iluminarea sau Nirvana, așa cum este relatat în biografia sa, păstrată și relatată de tradiția budistă.
Dieta și dezvoltarea altruismului
Un alt aspect important al alimentației este că fiecare masă ar trebui să fie o ocazie de a dezvolta altruismul și de a ne gândi la ceilalți, în special la cei înfometați și nevoiași. O poveste sufi din Poveștile Zen ilustrează această învățătură.
Aceasta spune povestea unui sfânt sufi care dorea să cunoască și să experimenteze diferența dintre rai și iad. Într-o viziune, i s-a permis să coboare în iad și a văzut grupuri de oameni la mese,
iar în fața fiecăruia se aflau ustensile de gătit (linguri mari) pe care ar fi trebuit să le folosească, dar nu putea din cauza mărimii lor excesive, așa că toată lumea stătea acolo tristă, confuză, arzând de foame.
Când acest sfânt sufi s-a înălțat la cer, a văzut aceeași scenă a meselor și a lingurilor mari, cu o diferență simplă și expresivă: fiecare dintre cei așezați la masă, cu lingura mare în mâini, îl hrănește pe cel de pe partea cealaltă, și astfel toată lumea este hrănită, și toată lumea mănâncă pur și simplu pentru că fiecare s-a gândit la celălalt și i-a dat ceva de mâncare. Diferența dintre iad și rai este altruismul și deschiderea către ceilalți și servirea lor sau nu.
Îmi amintesc aici un exercițiu pe care îl făceam la cursurile noastre de yoga într-un ashram din India, care ne cerea să stăm cu toții la masă și nimeni nu avea voie să se hrănească singur, ci mai degrabă trebuia să își hrănească vecinul, iar acesta la rândul său trebuia să îl hrănească pe el. Am crezut că era un exercițiu amuzant care ne făcea să râdem, dar era mult mai mult decât atât: ne învăța atenția față de celălalt, iar iubirea este o chestiune de atenție. Vedeți cum cele două tradiții ale misticismului islamic și yoga converg în detaliile practice ale dezvoltării altruismului și grijii.
Importanța relaxării în timpul mesei
O altă condiție importantă este relaxarea la masă, adică să nu mănânci cu nervii întinși (p. 49): „Trebuie să mănânci la masă într-o atmosferă de relaxare. Dacă vă simțiți încordat, este bine să faceți câteva exerciții de respirație chiar înainte de a mânca. Și nu uitați că relaxarea în timp ce mâncați este bună pentru sincronizarea ambelor creiere”.
De asemenea, este indicat să închideți ochii o dată sau de mai multe ori în timp ce mâncați, timp de câteva secunde, pentru a simți și relaxa mental zonele corpului care sunt tensionate sau încordate, sau să inspirați profund și să expirați timp îndelungat, ceea ce poate ajuta la această relaxare.
În ceea ce privește alegerea alimentelor, autorul pune accentul pe cantitate, citându-l pe celebrul medic elvețian Paracelsus (10/11/1493-24/9/1541) care spunea (p.68): „Nimic nu este otravă, totul este otravă, dar otrava este în doză”.
Această formulă este similară cu cea a părintelui medicinei, Hipocrate: „Mai bine o doză mică din ceea ce este rău, decât o cantitate mare din ceea ce este bun”.
Dulceața este un flagel modern
Cu toate acestea, autorul critică vehement accentul pus pe zaharuri și consumul lor ridicat, menționând (p. 75): „Cel mai popular gust în Evul Mediu era cel acru, iar în Europa Renașterii dulceața era aproape inexistentă. Potrivit specialiștilor, abia în secolul al XVII-lea, odată cu organizarea felurilor de mâncare la mese, a devenit posibilă distincția între dulce și sărat”.
Pallardy notează în continuare (p. 75): „Dezastrul promovării și comercializării zahărului datează din anii postbelici ai anilor 1950”.
Potrivit nutriționiștilor, cantitatea de zahăr consumată de o persoană obișnuită a crescut de zece ori în aproximativ un secol (1920-2020). Nu este îngrijorătoare această creștere inexplicabilă și nejustificată, mai ales că otrava stă în doză, așa cum am citat din Paracels?
Reducerea zahărului și a cărnii ameliorează depresia
Autorul citează cercetări științifice care confirmă impactul negativ al zahărului și cărnii asimilate rapid asupra psihicului uman, ceea ce merită să ne dea de gândit (p.151): „Un studiu american efectuat pe o mie de deținuți din mai multe închisori a arătat că reducerea zahărului asimilat rapid, a alimentelor acidofile și a cărnii roșii a calmat stările ostile, anxietatea și panica.”
Zahărul și carnea duc la agresivitate! Cum rămâne cu efectele lor fiziologice?
Referitor la efectul cancerigen al cărnii, Pallardy îl citează pe profesorul francez Henri Joyeux, specialist recunoscut în tratarea cancerului (p. 159): „Evitați alimentele bogate în radicali liberi care oxidează organismul: carnea și cârnații la grătar, pe care îi mâncăm până la capetele arse; carnea la grătar are efectul cancerigen al unei mii de țigări. De asemenea, evitați uleiurile folosite de mai multe ori și alimentele din făină albă: pâine prăjită moale, pizza, deserturi prelucrate și excesul de lapte și produse lactate”.
Aceste porunci prețioase merită meditate și puse în practică. Dacă incidența cancerului a crescut considerabil astăzi, acest lucru se datorează în principal noilor noastre obiceiuri alimentare nesănătoase și chiar mortale, de care încă nu suntem conștienți.